Junghiul Retroactiv

In noiembrie 2012 am primit o rugaminte.  Sa scriu un manifest impotriva a orice. Asa ca am stat stramb, ca sa gandesc drept. Ce nu suport eu in privinta lumii din jur. De unde sa incep ? Si chiar intereseaza pe altcineva, decat pe mine, mai mult decat in masura in care s-ar identifica cu aceleasi nemultumiri? Atunci nu mi-a mai ramas de facut decat un lucru, sa nu ma suport pe mine si fac un manifest impotriva eului pierdut. Acum putem inchide pagina si cauta ceva mai suculent. Cu pulpa.

Nu ma suport pe mine cand sunt jignita si tac. Din politete, din jena scenelor in public, din autocontrol de a arunca oamenii prin geamul de la metrou, din lipsa rabdarii de a lupta cu cineva care, ai sau nu ai palarie, te invata el cum sta treaba, prin urmare zambesc, in loc sa desenez decibeli pe tavan.

Nu ma suport pe mine cand pierd timpul. Explic, ma implic, demonstrez si iar montez, ca mai apoi interlocutorul sa faca evidentul. Sa spuna ca mine, sa actioneze ca el, asa cum sanatos am invatat inca din clasele primare. Prin urmare sa pierd timpul bietului om care si asa nu pleaca urechea decat la o lauda ori critica expresa.

Nu ma suport pe mine cand am pretentii. Cand ma astept ca o vaca sa dea oua, o iapa sa dea blana, un peste sa dea lapte, o cotofana sa picteze, un sarpe sa dea drumu la muzica in timp ce isi schimba pielea sau ca un om sa gandeasca in afara orizonturilor sale.

Nu ma suport pe mine cand imi pasa. Cand deschid usa dimineata si in fata mea stau la coada 10 milioane de nationalitati, culori, limbaje, bagaje, incaltari si creiere carora le este mai bine fara restul lumii, le este mai comod sa se autodistruga, le este mai firesc sa joace in piesa „Don’t give a rat’s ass” si le este mai cald daca nu le pasa.

Nu ma suport pe mine cand prioritizez. Toata lumea stie ca banii sunt inaintea iubirii, interesul inaintea familiei, puterea inaintea moralitatii si razbunarea karmica inaintea nobelului pentru pace. E asa de greu de retinut? Ca rasul nu trateaza, dar ignoranta previne?

Nu ma suport pe mine cand sunt sanatoasa. Cand vad gunoaie care arunca resturi pe strada, cand aud minciuni care ascund fapte bune, cand miros putoarea canalelor de telecomunicatii, cand simt gustul laptelui si mierii electorale, cand pipai salariul la sfarsit de luna si este ca un animal impaiat care pare sa fie suficient de bun, doar ca nu prea mai poate face multe.

Nu ma suport pe mine cand respect. Zicea cineva ca ar merge o aplicatie pe telefon care sa te invete sa lasi telefonul deoparte cand vorbesti cu cineva. As inlocui-o cu aplicatii pentru a invata sa umilesti angajatii ca sa ii motivezi, sa santajezi emotional familia cand nu primesti „suficientul” care ti se cuvine, sa te bagi in fata la coada la paine sau a coloanei la semafor like a boss.

Dar acum manifest. Si iau masuri, apoi croiesc.

  

Poate nu sunt schimbarea care vreau sa o vad in lume, dar daca ai ajuns la sfarsit de postare si inca mai citesti porcariile mele, deja manifestul meu nu mai este al unei singure persoane. Si un nebun insotit poate ajunge sa faca pe cei sanatosi sa se indoiasca.

Multumiri lui H. pentru sutul in fund si rabdarea dinainte.La multi ani, dragule!