vineri, 29 aprilie 2016

Legenda fantasmelor de tribord

Îmi stă foaia goală de juma’ de oră și ăsta nu e singurul lucru pe care îl am în comun cu ea. Hârtia prinde sens doar când e îmbrăcată de cuvinte, iar eu doar când mă legi cu privirea. 

Ai aruncat ancora asta spre mine încă din vremea lui Faurar, când ambarcațiunile ca tine ar fi trebuit să stea ferecate în port, legate de glie, nu să îndrăznească să cucerească țărmuri deja promise. Dar ești un vas de luptă ascuns sub hublouri de croazieră și așa m-ai răpit în larg.

Era frig, ca în prima zi pe pământ, dar nu de asta am paralizat, ci pentru că m-ai inundat. Tu poți înțelege cât de mulți au fost cei care s-au înecat în valurile zării mele și cât de puțini au supraviețuit?

Cu siguranță ai idee că nu superlativele m-ar fi udat pe mine. Niciodată, yacht sau plută, nu au avut efectul ăsta asupra mea. M-am predat în fața ta înainte să îmi ceri asta. Știu, a fost o greșeală, dar halucinant m-ai posedat cu privirea în primul nod marinaresc din viața mea. Nu am mai putut să îl desfac.

Mă întrebi de ce mă uit așa la tine și mă amuzi. Doar așa pot să înteleg cine ești, dacă încerc să te simt. Și chiar dacă îmi răspunzi ca o franghie în jurul gleznelor, simt că nu o să îmi dai drumul, până nu îți dau drumul.

Nu știu ce soi de ambarcațiune ești, dar vreau să te botez “Supranatural” când te lovesc cu șampanie, să mă răzbun pentru că mi-ai furat pământul de sub picioare și m-ai dus în larg. 

Nu îmi lași insule, vrei să pot sări în gol și să mă salvezi în năvod? Tu nu vezi că apele astea sunt ale mele?!? În ochii mei stau mări și oceane, izvoare și lacuri,  golfuri și cascade! Iar tu ?! Navighezi nestingherit în universul înspumat.
Ce arogant!

Plutesc în derivă, să nu mă urc la bord, căci acolo îmi e pieirea, când de fapt nu am alegerea decât a fi arsă de soare sau scufundată de tine.

Când cred că mă pot trezi să nu te mai privesc, când vreau să evadez, simt iar că mă blochez. Te aud când nici măcar nu voiam să te ascult și….


Când al tău glas,
Ca vinul ars,
Răscolește chiar în mine,
Fiori și simțiri din ruine,


Sfâșii hărțile din mine,
Cu năvoadele-ți prea pline,
Steagul este arborat
Și vasul deja ancorat.

Tu nu te-auzi când îmi vorbești? 
Cât de profan mă amorțești?
Ai vrut să fii respectat,
Când sunetu-ți m-a îmbătat?

E timbrul tău nestingherit,
Din apus în răsărit.
Ai să plătești cu vorbe mii, 
distanța să o poți opri.

Ai să plătești cu vorbe dulci, 
Prețul naivelor mele rugi,
Ai să plătești cu vorbe seci,
Când inima vrei s-o întreci.

Ai să plătești cu vorbe goale,
Când blesteme or să se scoale,
Ai să plătești cu vorbe reci, 
Ai grjiă cum vrei să petreci.

Căci rar se îmbarcă lume,
Pe astă ambarcațiune,
Iar să te salvez nu ține, 
Căci mă scufund deja cu tine.




miercuri, 27 august 2014

August...gogosile tale? Aproape perfect.

Luna August a fost explozibila, lumini fantastice care iti umplu sufletul de recunostinta, precum si arsuri stomacale, de piele si de suflet.

M-am trezit in una din dimineti si mi-am amintit cum acum cativa ani, am avut o revelatie care urma sa coste alti cativa ani din viata mea. Ferm convinsa, gasisem deja sensul vetii si motivul pentru a ma trezi si in urmatoarele dimineti si mi-am spus: "C...., oamenii nu se nasc rai, ei devin", iar asta urma sa fie meseria mea... sa vindec suflete care nu striga sa fie vindecate pentru ca sunt secate de puteri in urma tuturor greutatilor vietii.

Proiect ambitios si inutil totodata m-a vindecat de orice bruma de optimism. Desigur imi era familiara expresia " Facerea de bine e futere de mama", insa cand iti doresti sa vezi un zambet in locul unei lacrime, un compliment in locul unei injuraturi, o gluma in locul unei dojane, o apreciere in locul unei insulte, sau iubire in locul unui gol, restul paleste si oricat de mic ai fi, simti, vrei si faci orice sa schimbi societatea.

Eram mai tarziu in cursul aceleiasi zile in metrou si ma uitam la toti oamenii incruntati, la toate privirile alea incrancenate, chinuite si supte de viata. Cu ce sunt mai grave problemele altora decat ale mele sau ale tale? Pai bine, prin simplul fapt ca sunt ale lor, sunt de mii de ori mai grave, iar omul cand sufera are tendinta de cele mai multe ori sa devina rau. 

Am vazut oameni bolnavi care epuizati probabil sub povara bolii lor nu gaseau decat cuvinte grele si gesturi urate, sau de respingere la adresa celor care ii ingrijeau. Si am vazut oameni inselati, parasiti, abandonati, dezamagiti care nu ar mai fi dat o a doua sansa cuiva nici sa fie picati cu ceara.

Eram mica si nu stiam ce vreau, nu stiam ca a schimba lumea inseamna sa  nu te lasi coplesita de valurile ei. Auzeam de violente, imi aminteam de trecut si oftam, auzeam  violonisti in metrou care  ridicau perfectiunea la cer si plangeam simtind cum se completeaza lumea asta cu bune si cu rele. 

Si tot asa, visul meu de a face cuiva bine, fara sa stie de unde a venit si doar sa ii umple sufletul de  caldura si chipul de zambet, a crescut in speranta ca sunt si altii care vindeca prin muzica, prin culori, prin arta, printr-o haina, printr-o cana cu apa sau un blid cu mancare.

Revenind la acea "plina de artificii, luna August", visul meu a trecut in nefiinta. Sunt mica si tot mai mica am ramas, goala pe jumatate si scuipata pe cealalta.

Am cunoscut  in ultimul an, oameni minunati, oameni frumosi care m-au sfatuit ca nu are sens sa rup bucati din mine pentru cei care nu cer asta, pentru oameni care ajung sa te dezamageaza in  final, pentru oameni care vor lovi in tine, pentru ca se va intampla si cand iti e lumea mai draga, in spirit de turma, teama si orice forma de supravituire vor trece cirezi- cirezi peste tine si te vei pierde sub copitele lor.

Am refuzat sa cred si am spus ca atata timp cat eu nu cer nimic in schimb, cat nu ma astept sa primesc nimic, pentru ca nu vor sti cine incearca sa ii ajute, nu au cum sa ma loveasca. Eu iubesc oamenii si cred ca oameni pot sa se vindece, daca invata sa iubeasca. Nu sunt copil, nu sunt naiva, dar sunt visatoare si refuz sa imi dau viata pe hartii, pe metale si pe o umbra degeaba pamantului. Nu sunt o persoana corecta in a respecta regulile societatii, desi mi se forteaza mana de generatiile  trecute sa fiu, ca vorbeste lumea, insa incerc sa nu ranesc pe nimeni, sa nu ingradesc libertati, orice as face.  

Nu sunt perfecta, iar lumea mereu va vorbi, insa niciodata nu va incepe cu barna din ochiul sau ci cu paiul din ochiul vecinului.
Nu m-am lasat convinsa ca lumea e rea si nu se poate vindeca, pana cand noi "prieteni",  noi oameni de care eram convinsa ca au ascuns un sambure de frumos in ei mi-au dat motive sa le multumesc.

 powered by anosr


Degeaba. Le multumesc  pentru eforturile de a ma face mica, de a ma face aproape inexistenta, de a ma face sa ma simt degeaba.
Degeaba. Le multumesc pentru eforturile de a ma dezamagi cu fiecare ocazie, de a ma lovi, in semn de recunostinta, cand nu le-am dat  un minut,  motive sa o faca, din nou, pentru eforturile de a ma face sa ma simt degeaba.
Degeaba. Le multumesc pentru ca mi-au dat de inteles ca a le asculta problemele a insemnat ca sunt o femeie usoara, ca a incerca sa ii sustin a insemnat a fi cam proasta si ca mi-au dat de inteles ca a ma face sa ma simt degeaba, pentru ei nici macar nu este un efort.
Degeaba. Le multumesc pentru ca m-au facut sa inteleg ca a inchina un pahar impreuna spre speranta vremurilor mai bune, inseamna a ma judeca pentru alegerile facute si din nou, multumesc pentru eforturile de a ma face sa ma simt degeaba.
Degeaba. Le multumesc pentru insultele gratuite, si pentru ca mi-au deschide ochii in viata asta, ca eu in afara de sex nu as avea, in calitate de femeie, ce sa ii ofer unui barbat.

 Le multumesc pentru grija, respect, prietenie si  pentru eforturile de a ma face sa ma simt degeaba. Am inteles ca trebuie sa nu lupt pentru nimeni, ca trebuie sa imi vad de viata mea, nu mai departe de colturile biroului meu, ca dragostea cu de-a sila nu se poate, ca lumea nu va deveni mai buna, iar eu nu o sa o schimb  niciodata.
Imi pare rau ca nu am ascultat destul, ca nu am alinat destul, ca nu am incurajat destul, ca nu am mangaiat destul,ca nu mi-am iubit prietenii destul, ca le-am pierdut timpul, ca nu am avut ce oferi si ca nu am stiut sa fiu destul ci doar degeaba.

 Va multumesc pentru bine, dar va multumesc si mai mult pentru lectia de viata, iar pentru tot ce am gresit, sa imi fie cu iertare ca am indraznit, ca v-am ranit. 

Dragii mei, nu am ce-i face...alta mama nu mai face. Sa va fie de bine si viata frumoasa sa aveti.


joi, 22 mai 2014

Compromit dar ma tratez- stadiile rosu, violet si negru

Acest articol este o scuza jenanta  la adresa celor care nu isi urmeaza visele, glorificand pretexte "circumstantiale" si absorbind fumul sperantei ori deznadejdii miracolelor. Eu sunt acela.

Stadiul Rosu: te scalzi in ape tulburi. Poate ai fost inselat, tradat de prieteni, abandonat de familie sau in plan profesional promovarea aia nu mai apare. Te zbati sa demonstrezi contrariul lumii si  incerci sa incaleci sistemul. Acesta este stadiul in care vei considera ca inca mai poti face un loc mai bun din Romania. Resursele au disparut, insa motivatia licareste in ochiul tau pentru ca ai auzit povesti despre oameni care au strans din dinti, si-au sters sangele de pe fata  si noroiul din par si au mers mai departe.

Aceste povesti au fost tratate chimic in asa maniera incat sa reziste peste ani. Nu sunt lipsite de E-uri sau conservanti, iar prin rebrand-uire  s-au transformat in basme cinice. Aspectul nemuritor incepe sa fie alterat si vocea sa iti tremure cand stai la coada la Sala de Urgente sa te trateze de prea multa visare, cand faci plangeri la Sectie pentru deposedare de curaj, cand pici examenul din Amfiteatrul Vietii pentru ca  ai lucrat si nu ai avut prezente, ai invatat dar nu ai cumparat cartea, ai furat dar nu ai impartit frateste.

Stadiul Violet: spume la gura si irizatii in orbite. Premizele sunt cele ale stadiului Rosu, doar ca de aceasta data pe  fundal se aude coloana sonora a unei arii simfonice. A se deduce misterul neelucidat, intriga suculenta, privirea descumpanita, motivul razbunarii si cel mai important al pactului cu tenebrele. Poate greseala omeneasca este ca incearca sa inteleaga de ce, insa  starea general conflictuala si selectia naturala impiedica intr-un mod absolut firesc ca toate visele sa fie  implinite in armonie pe planta.
Sa intre subiectii de sacrificiu! Sunt generatii care  trebuie sa asimileze schimbarea si sa o imbratiseze ca pe un rau necesar. Sunt marginalizati care trebuie  sa se supuna normelor societatii  pentru a nu fi exclusi. Sunt persoane care efectiv nu reusesc sa se adapteze oricaror conditii si daca sunt putin inspirate, nici nu isi vor dori vreodata asta.

Dupa toate lectiile de viata invatate, dupa toata supa mancata din farfurie, dupa tocit toate pragurile de sus ale usilor vine momentul in care vei lua decizia: ma razbun sau ma predau? Iti astern ultimul as din maneca: ar urmat totul ca la carte si a fost zadarnicit. Acum sunt  in costumul supereroului care nu mai are nimic de pierdut. Regulile nu mai inseamna nimic pentru mine pentru ca in lumea actuala binele a generat raul, iar raul a generat o stare temporara de bine. Valorile imi cultiva nebunia si imi vine sa imi iau campii cand totul in jur imi deruleaza filmul neputintei. Devin o fiara si rup lanturile pentru ca dupa atata timp de gust de gol, acum simt flacari in cerul gurii. Cum am putut fi atat de prost  sa pierd atatia ani tinand capul plecat? Si haos in eter. Visul meu pare balonul care a zburat de mult si s-a dezintegrat sub razele binevoitoare ale soarelui. Am acceptat jobul lupului paznic la oi. Va reveni si randul mei sa am o ultima mutare.

Stadiul Negru: Angoasa in cerc vicios. Parea o solutie temporara compromisul si au trecut anii. Parintii au luptat pentru copii de pe meleaguri straine. Tu ai ramas la acelasi loc de munca frustrat dupa repetate incercari de a scoate ce e mai bun din el si in timpul liber de a mai misca angrenajele visului tau. Copiii tai cresc de nerecunoscut si nu stii care dintre voi e mai neinteles pentru ca nu iti impartasesc pretuirile. Serenitatea simti ca o mai poti extrage doar din senilitate. Inima iti e translucida si pare sa nu mai conteze. Te bucuri ca ai piscat momente in viata cand  faceai ce iti placea. Desi nu a fost sa fie, pentru ca ai gresit si ai prioritizat nevoia de supravietuire mediocra in defavoarea nemuririi mizere, tragi linie si faci bilantul: te simti pe alocuri ieftin, pe alocuri focos nuclear si iti dai seama ca si in ultimul stadiu de pesimism ai supravietuit unui adversar temerar in acest basm cinic in care toata lumea castiga: in final se moare.


M-am compromis, dar m-am tratat.
P.S.:  Nici un optimist nu a avut de suferit in urma  redactarii acestui articol.

miercuri, 29 ianuarie 2014

Mai putin abstract cu mai mult contact

Mi-am tras ochelarii pe nas si am mijit ochii in monitor. Toata lumea posteaza despre frig, iarna, ger si zapada fie poze, filmulete sau comentarii. Ma simt atat de conectata la realitate, numai cat am vazut un cuplu cum se saruta in zapada si altii cum dezapezesc masinile...

(Nota catre sine: lopata aia de la hornbach face toti banii, cu lanturile sa vad cum stau anul asta ;).... )

Dau ochelarii jos, cobor din pat. Pe la televizor coduri peste coduri, avertismente, oameni care isi fac treaba, oameni care nu isi fac treaba, mai da pe unu' afara din administratie ca l-a luat iarna prin surprindere, trenurile si cursele regulate mai inregistreaza intarzieri, drumuri inchise.

(Nota catre sine: ar trebui sa combin o saniuta la o saniuta, cred ca ceolofanul si farasul de anul trecut  au ramas mostra de muzeu impreuna cu bucati din fundul meu tabacit. plus 2 vanatai)

Astia cred ca ma pacalesc, cum Doamne sa fie iadul alb afara? Ma spal pe fata, ma spal pe dinti, ma uit atenta sa vad daca nu au picat doi prin canalizare. Nu, e ok, doar apa este bocna, dintii sunt la locul lor. Incep deja sa tremur mandra ca m-am trezit  fara sa fac atac de cord de la apa rece ca gheata. Convenabil si sfidator de pe marginea geamului de la baie cineva rade suierat de mine.

(Nota catre sine: Vantul doar suiera nu rade, iar zapada nu e nici convenabila, nici sfidatoare, e mai degraba... o sa am o surpriza mai tarziu..uda.. )

Ma echipez in armura de spartan moldovean: manusi, caciula si fular. Ies din casa. Dupa care dau sa ma intorc ca in desenele animate, ca ma izbeste frigu', dar eu nu renunt asa usor si plec darz spre lift. Primele injuraturi printre dinti imi incalzesc cavitatea bucala. Inca nu mi-a sarit tot smaltul. Poate lumea nu e chiar atat de nebuna si o fi iarna afara, dar nu atat de grav.

(Nota catre sine:  zapada-i tare jucausa, te face sa mai derapezi si sa nu uiti sa te distrezi in timp ce umarul iti luxezi.- versuri inspirate din batrani. Cei de pe strada care alunca pe gheata...)

Patinez pan' la metrou. Lumea tremura de dor. De vara evident, caci in perioada caniculara vom fi nostalgici dupa un crivat care iti reconfigureaza fata precum un tablou de Van Gogh. Si senzatia aia misto care doar iarna te umple de...bucurie usor pe crac.... incepi sa nu iti mai simti degetele, picioarele iti sunt grele, chiar daca vantul te ridica pe sus de parca ai avea 15 kg  cu totul, unghiile ti se desprind una cate una, iar cand incerci sa respiri sa te incalzesti ti se lipesc narile sau iti curge nasul.

(Nota catre sine: serveletele umede nu ajuta iarna decat la a-ti transforma nasul intr-un simbol al alcoolismului profesionist- rosu bordo)

In metrou parca esti in Dumbrava Minunata. Numai licheni, muschi si ciripituri razlete cu niscaiva chipuri inlemnite. Ma bucur de un pretios loc liber ca  de ulciorul cu galbeni de la capatul curcubeului si alunec usor spre el pentru ca este numai apa si zapada pe jos, sub binecunoscuta reteta denumita fleoscaiala. Sa fim antisociali zic si sa renegam iarna.

 Dau manusile jos, bag mana dupa casti sa ascultam putina muzica, in timp ce incerc sa inchid radioul care ma anunta din nou...ca este IARNA. Castile nu le simt in urechi, dar se aude ceva care imi incalzeste fata cu un zambet. Bag mana in geanta ca dupa un pocal datator de viata.

Cand sa scot cartea si sa citesc, vitregita imi este soarta si anotimpul imi da iar peste bot... Nu pot da paginile pentru ca nu imi simt degetele. Pana mi se dezamortesc..ajung la destinatie. Afara din metrou stupoare... Tot iarna. Toate dezbaterile din mijloacele foarte bine informate ale mass mediei, singurul subiect de maxima anvergura al zilelor noastre NU este o MINCIUNA. Afara inca NINGE....

Nu ma intelegeti gresit, nu urasc iarna. Doar iubesc caldura si planuiesc sa ma razbun din plin.
Asa ca ia aminte la apelul meu, tu, sus numita IARNA! Te astept pe interval cu orice arma ai in dotare la o confruntare pana cand una dintre noi va ceda! Nu voi arata mila si voi  pogori asupra ta cu sanii, patine, schiuri, placi,  bulgari si oameni in zapada. Te voi lua la tranta in lupta dreapta si cu chilotii uzi de va fi sa ajung acasa, tot nu am sa cedez sub presiunile tale! Iti Jur ca la final nu va ramane decat un singur razboinic in picioare!

(Nota catre sine: Vinul fiert cu scortisoara sau fara, face infrangerile mai suportabile si sabotarile mai aburinde? )


luni, 27 ianuarie 2014

Caractere mari, caractere mici si cifre- Parola unui zambet - Partea a IIIa

Cifre (61743)

Iar pentru ca parola mea sa fie completa, dupa caracterele mari, dupa cele mici, ce ne face mai puternici in securitate decat adaugatul cifrelor?

Mentionam ca nu suntem decat niste matrici. Subliniem  cu strictete ca numarul de pe ecuson, numarul de agent, numarul de inregistrate din inchisoare, numarul de inmatriculare  al masinii, numarul cnp si poate chiar si numarul sustinut aseara pentru o procreere, toate aceste numere au fost ajustate riguros pentru a nu permite nici unei virgule sa se strecoare evaziv in estimarea noastra.


Urmarim eliminarea constanta a erorilor si  optimizarea extrapolarilor spre previziuni ascendent pozitive.
Asta spun oamenii ce au creat masinariile, algoritmii si parametrii rezultatelor sau masinariile care nu au nevoie decat de variabile sa ne puna la locul potrivit? Mecanizam, dezumanizam, sau ne jucam?

0- e gaura din covrigul zilei dinainte de salariu. a nu se pacali cu limba pentru a umple golul.
1- e primul si ultimul lucru pe care ti-l spun  azi. a nu se sterge cu degetul pentru a modifica continutul frazei.
2- e dualitatea alegerilor mele. desene animate cu ingrasi sau dracusori? a nu se musca din marul cunoasterii fara a clenfani din strugurii repercursiunilor.
3- e Trinitatea si atat. a nu se incerca marea, cu sarea si norocul a3a oara, castig garantat.
4- e perfect. fara tine. a nu se despica in echipa firu-n 4 ca pana si apostolii raman 3, luca si matei.
5- e casatorie dom'le. asa zice in numerologie. a nu se amesteca borcanele cu pamant, apa, aer, foc si eter.
6- e de fatalitate, fatalitate, fatalitate. a nu se scrie, ca-ti va descrie mai mult decat ai vrea sa se stie.
7- e de spiritualitate, legaturi si noduri toate. a nu se dansa fara a crea cu picioarele harta si materia.
8- e de lider si de zel. a nu se culca 8-ul. nu se mai termina, de cand mi-ai spart clepsidra.
9- e rasturnarea de situatie ca legatura dintre trecut si prezent. a nu face exercitii de clarvedere. ca daca muti unghiul, te ia de fatalitate junghiul.


Nu vreau sa imi mai tai din vise,
Nici din alea compromise.
Asadar, acum se pare.
Tind delicat spre visare.
Cu litera si cifra din mine
Nu ma joc sa fac iar rime.
Intelegi sau sa repet
Cantecul meu desuet?
Parola acum ti-a fost data.
Ce usa descui de indata?

Caractere mari, caractere mici si cifre- Parola unui zambet - Partea a IIa

CARACTERE MICI

  A durat foarte mult pana sa pot scrie despre aceste caractere mici, insa deoarece cred in estetica uratului, mi-am luat inima in dinti si am facut o incizie in suflet, de dragul artei.

 Nu vreau sa vorbesc despre politicieni. Politicienii din Romania. Despre razboaie. Razboaie intre religii sau pentru supravietuirea de zi cu zi. Nu despre sfere de interese. Spalare de bani, de creiere. Trafic de fiinte umane. Pedofilie. Nu voi vorbi despre defrisari, otravirea apelor sau sclavagismul in nonvalorile altora.

  Nu vreau sa vorbesc despre macroclimat pentru ca totul porneste din sine. Din tine. Din gesturi mici, din 7 ani de acasa. Din prima palma care o vezi  ca o primeste o mama de la sotul ei. Din primele abuzuri verbale ale caracterelor mai "tari" din scoala. Din  tepele celor mai buni prieteni.  Din dezamagirile marilor iubiri infidele. Din corectitudinea "sefiilor" fara stofa e lideri. Din a nu sti sa spui "imi pare rau" ca ti-am sfasiat sufletul. Ca te-am marcat fizic sau emotional pe viata. Din ce in rest... nu am mai aflat, dar presupun ca din lipsuri. Din dorinta de a compensa pierderile din frageda tinerete. 

nu ridica tonul. imbunatateste-ti argumentele.


 De ce am ales sa iert caracterele mici? Poate ca pentru ca le completeaza pe cele mari si se potenteaza reciproc pentru un echilibru al lucrurilor. Poate pentru ca sunt incapabila sa urasc. Poate pentru ca mai cred ca pot schimba ceva in mine care sa trezeasca reactia corecta in ei. Poate pentru ca vad  expres binele din tine si incerc sa ma vindec pe mine. Poate pentru ca sunt un caracater mic, urat, avid de rautate fara scrupule,  cu o pleada de injuraturi drept argumente, cu o sete pentru santajul emotional, pentru agresivitate si  violenta, pentru trait la limita, fara reguli si fara restrictii. Poate pentru ca am ucis la randul meu  alte caracatere mici si acum ma simt un caracater mare, justitiar? 

Cand pui perna pe fata unui om ce se afla  in chinuri, te numesti un caracter mare sau mic? Nu mai pare atat de usor sa  discerni binele si raul in contextul zonelor gri, ale circumstantelor necunoscute. Doar pentru ca raportezi lucrurile la sistemul tau de valori nu inseamna ca ce faci tu e bine si ce face restul e rau, pentru ca e diferit. Inseamna doar ca te raportezi la alt sistem metric, la alte cifre.

Sa va intreb ceva. Ce fel de cifre folositi sa gradati situatia in care cineva moare tarandu-se intr-o scara de bloc, ca un caine, probabil in chinuri, probabil  infrigurat, probabil fara sa intoarca o privire pentru ca pare un simplu boschetar? Apoi cand aflati ca in acea scara de bloc se aflau copiii si familia sa, catre care tindea sa nu fie singur, ce va inspira acest tabloul ? Presei...in urma investigatiilor, scenariul asta a inspirat faptul ca potrivit vecinilor... familia il ignora. Copiii nu ii dadeau drumul in casa, sotia dupa ce l-a dat afara din casa, nu i-am mai dat o cana de apa si l-a lasat pe strazi singur si vai de el, sa duca o viata de condamnat, destinat fara mila la o eternitate de singuratate si neputinta.

In lumina faptelor de-a lungul  a catorva ani buni fara zambete,cu tipete, injuraturi printre dinti, pumni in masa, spart usi, violenta domestica, alcoolism, insomnii nelipsit de teroare, abuzuri verbale, agresivitate in casa si in public...sotia a divortat, a ramas in umbra scandalurilor cu ai sai copii si a construit  dupa partaj o viata noua, in spatele usilor inchise. Sotul respins si de restul societatii a primit ajutor din partea ei o perioada, pentru ca era singurul sau sprijin si pe vremuri familiile se concepeau si din iubire.

Ulterior stilul de viata l-a prins din urma si i-a marcat urma de asta data definitiv si elegant irvocabil la capatul scarilor si al zilelor. Ea a fost o femeie rea si copiii fara suflet... pentru ca nu erau acasa cand s-a intamplat tragedia.


 Un caracter este mic sau mare, in functie de geamul prin care il privesti sau in cazul de fata, in fuctie de care parte a usii te afli cand iti pune lumea intrebari. Mi s-au strepezit dintii. Plec sa topesc zapada.





miercuri, 23 octombrie 2013

Caractere mari, caractere mici si cifre- Parola unui zambet - Partea I

caractere mari

"MARE om, mare CARACTER"- imi revine in minte la fel ca in anii de scoala, cand creioanele imi deschideau universul, scrijelind harti pe bancile uzate. Asa vorbea profesoara de limba romana despre Caragiale, timp in care eu arunc un ochi pe acea poza din carte sa masor estimativ inaltimea apreciata si calitatea personajului.

Acum, pe strada, in drum spre alte drumuri, cand nu stau cu nasul in carte, pe telefon, dupa facebook sau fuste de gagici frumoase, ma uit la oameni si mai masor ocazional inaltimea apreciata si calitatea personajelor. Si daca te uiti atent, nu de putine ori, mai poti gasi cate un specimen de "mare om, mare caracter".


Oameni ai strazii care isi impart mancarea cu  animalele ce ii protejeaza? mnu...
Trubaduri care isi imprastie toata energia in a umple sufletele si fetele de zambete celorlalti? mnu...
Artisti stradali de pantomina sau flash mob-uri  care fura curiozitatea si aplauzele copiilor? mnu...
Bunici care ascund in economii de viata resurse pentru propria lor inmormantare copiilor  ramasi sa nu poarte povara ? mnu...
Formatori de opinii, profesori, sefi care sufera de mania persecutiei  pentru a te motiva si care atunci cand totul pare irecuperabil pierdut iti strang respectuos mana sa te felicite pentru triumful asupra cursei: "Stiam ca nu vei renunta si ca poti sa o faci, stiam ca esti un campion"? mnu...
Cel mai impatimit indragostit care renunta la tine, doar pentru ca sa iti fie mai bine alaturi de altcineva? mnu...

Cat de greu este sa fii vertical in fata timpului trecut cu brazde peste tine? Cat de valoros este sa porti pe corp urmele luptelor tale tacite? Cat de tulburator este sa vezi un munte de agresivitate, inmuiat si cu ochii umezi in fata nepotilor sai? Cat de maret este sa vezi oameni care nu se cunosc  ca se aduna sa militeze pentru o cauza comuna? Cat de nebunesc este sa vezi un renegat ca accepta regulile societatii pentru a face un compromis in fata dragostei, a ceea ce il distruge si il recreaza in acelasi timp?

Mnu...  Cat de curios este ca motivatiile le sunt indoielnice, nu? Insa efectul lor asupra mea este mereu acelasi...Dupa atata munca, dedicare, sacrificiu lasa doar respect pentru.... un mare om, un mare caracter.