Nu era mare catusi de putin. Nu, nu era voinica.
Sa povestim astazi despre o femeie care doneaza timp?
Nu doar sange, nu doar bani, nu doar glume, ci chiar ani.
Sa scriu despre ea ar fi menit sa fie ceva extraordinar....
Sa ne imaginam ca personaj, cea mai impresionanta femeie din cate ati cunoscut. Genul dupa care sa intorci capul pe strada delirand, sa te cufunzi in valurile privirii ei electrice. Sa se linisteasca pruncii din plans cand o zaresc zambind. Orgasmic, sa ti se topeasca picioarele cand te atinge cu mangaierea ei calda de cuvinte. Sa te simti cel mai puternic in preajma ei pentru ca este sursa fortei tale interioare de a fi unic si mereu creator.
Sa scriu despre ea ar fi menit sa fie ceva moralizator...
Sa te indragostesti de ea pentru ca munceste precum un barbat, pana la epuizare si este eroina perfecta. Ea este o zeita pentru oricine isi incruciseaza drumul cu al sau pentru ca este o straina care ofera la cerere timp. Timp in care asculta, alina cu lectii de viata, incurajeaza, apoi merge mai departe spre viata sa nelipsita de secrete terifiante. Dar pentru tine este minunata, pentru ca te transforma. In barbat.. in femeie... in ce iti doresti sa fii, sa iti indeplinesti visele si sa fii fericit.
Sa scriu despre ea ar fi menit sa fie ceva amuzant...
In timpul in care tu iti pierzi mintile dupa ea, aceasta femeie are un efect asupra ta pe care il constientizezi abia dupa ce te opresti din hohotele de ras. Este ciudat de amuzanta. E genul care adopta copii in tacere, sa faca o diferenta in viata lor, sa le ofere o sansa la a fi obraznici si a indrazni mai mult. Stie sa se joace, sa taca, sa accepte, sa isi echilibreze asteptarile si sa genereze efecte miraculoase ale caror cauze, misterios se face ca nu le cunoaste. Cum de stie sa fie copil, adolescenta felina, gratioasa sotie, intelectuala companie, mama protectiva si bunica zgubilitica, inca dinainte de a se naste?
Sa scriu despre ea ar fi menit sa fie ceva nitel socant...
Caci pare ideala dupa fiecare cicatrice ascunsa de pe piele. Este ideala, dupa fiecare hematom, dupa fiecare palma, dupa fiecare picatura de sange. Pare un fenomen dupa fiecare bataie de puls accelerata de geamuri sparte, colturi de mobila sau cuvinte vulgare. Este un fenomen, dupa fiecare data cand ii este inger pazitor demonului ei, chiar si atunci cand il elibereaza in lume ramanand neprotejat decat de o karma fulgeratoare.
Fiecare gol din suflet il umple cu zambetele de recunostinta ale altor straini. Fiecare rana deschisa o vindeca cu satisfactia incercarii a ceva nou, a depasirii limitelor si temerilor. Fiecare vanataie o acopera cu sarutarile celor care o iubesc, si acestia straini de viata ei. Fiecare taietura o acopera cu imbratisarile copiilor ei, copii fidele ale destinului sanctificat. Fiecare umbra de tristete, dezamagire, durere si declin le alunga creand solutii si reconstruind vieti ca un medic, ca un psiholog, ca un zidar, ca un profesor, ca un profet.
Dar daca as scrie despre o femeie ca toate celelate? Nici prea prea... nici foarte foarte...
Sa ne imaginam un al doilea personaj, "cea mai" comuna femeie din cate cunosti. Atat de banala incat, in locul tau, nu as mai continua sa citesc postarea asta. Zau asa, nici nu imi mai vine sa scriu. Pai are rost?
Sa scriu despre ea ar fi menit sa fie ceva stereotipic...
Se trezeste dimineata, se spala, mananca, se imbraca si merge la munca. Gateste ca restul femeilor. Vorbeste despre familie, retete, cosmetica, moda, stiinte, arte sau politica. Se enerveaza usor cand e stresata. Face usoare crize cand nu este luata in serios, sau devine pisaloaga cand copiii nu o asculta, caci este prea protectiva. Se intristaza ca oricine si e deprimata cand se simte la capatul puterilor. Plange cand este emotionata si sufera cand ceilalti sufera. Este prima si ultima femeie care o vezi pe strada. Este oricine.
Sa scriu despre ea ar fi menit sa fie ceva inutil...
Este strainul perfect, doar tu esti diferit. Este acelasi zambet, aceiasi privire, acelasi mers sau voce si are aceiasi viata cu primul personaj. Doar TU esti diferit, cel care ai cunoscut-o pe superfemeia din basm, desi ea incearca sa treaca neobservata, sau cel care inca nu o cunoaste, desi ea umple cu viata fiecare incapere in care se afla.
Sa scriu despre ea ar fi menit sa fie ceva tipic..
Era normal sa existe un circuit al povestii in care dedublarea are loc in oglinda. Tu, cel care citesti in loc sa privesti doua tablouri, unul in culori mai calde si altul in culori mai reci, de fapt te metamorfozezi in doua stari diferite generate de aceiasi persoana pe care inca nu ai cunoscut-o, dar iti da senzatia de deja vu.
Sa scriu despre ea ar fi menit sa fie un intreg roman, nu doar un capitol...
Pentru ca este orice femeie din viata ta.... mama, sora, bunica, fiica, prietena, iubita, colega sau straina care iti imbraca viata in culori ale caror nume nici nu il poti pronunta. Fie ca o urasti, fie ca o iubesti sau iti e indiferenta, viata ta fara femei, nu ar fi neaparat mai buna, nu ar fi neaparat mai rea, doar nu ar mai fi la fel.
Iar "la fel-ul" asta se refera la toate clipele importante din viata ta in care nu ai fost singur, la toate lectiile pe care tot nu le-ai invatat, la toate clipele in care nu mai exista nimic pe pamant decat tu cu ea.
De unde vine aceasta super femeie? Acest aer strain? Habar nu am. Dar tin sa ii multumesc pentru ca este cel mai frumos cadou pe care l-am primit din divin. Pentru ca ea ma face sa ma simt ca acel vin, dulce sau sec, ce ia forma ei, al paharului cu care ma inchin...
Nu era una la parinti si nu era nici cea mai mica.
Nu era mare catusi de putin. Nu, nu era voinica.
Multumesc lui Z.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu